|
Capitalul Uman
Performanța considerabilă a Litexco pe piețele sale de investiții este puternic susținută de toate resursele umane. Selectat și pregătit pe parcursul anilor de activitate, personalul a devenit unul dintre principalele bunuri de valoare ale companiei.
Președintele și CEO-ul este principalul membru al consiliului de administrație, care este alcătuit din angajații personali și din Corpul Directorilor. Aceștia alcătuiesc o echipă executivă responsabilă de luarea tuturor deciziilor din cadrul companiei.
Responsabilitatea pentru companie în fiecare țară este asumată de Șefii de Sucursală, care prezintă periodic Consiliului rapoartele lor referitoare la noi investiții care au fost identificate în țara respectivă, precum și un raport obiectiv despre activitatea de control a proprietăților și a proiectelor de investiții în desfășurare.
Personalul local a fost format și pregătit în spiritul Litexco și este consiliat local de un grup de experți tehnici și specialiști, care dețin toate informațiile necesare pentru activitatea noastră de investiție la zi.
|